Istorie
Din istoria ROMANIEI
Actualul teritoriul al României a fost locuit în antichitate de populatiile dacice, cucerit si colonizat de romani din vremea lui Traian pâna la începutul secolul al II-lea d.C., apoi a fost abandonat de acestia în 271-275 în timpul lui Aurelian. Dupa retragerea romanilor, regiunea a ramas expusa timp de aproape o mie de ani în fata invaziilor gotilor, unitilor, gepizilor, avarilor, slavilor, bulgarilor, maghiarilor si mongolilor, dar populatia a reusit sa îi asimileze pe cuceritori si în secolul al X-lea era completat procesul de formare a poporului român si a limbii sale.
Credinta ortodoxa a fost introdusa de bulgari în sec. al X-lea.
Dupa înfrângerea din 1526, principatele Valahia si Moldova au cazut sub conducerea turcilor.
Lupta împotriva turcilor a fost reluata la sfârsitul secolului al XVI-lea si principele valah Mihai Viteazul a reusit sa se proclame „Print al Valahiei, al Transilvaniei si a toata tara Moldovei” în 1600, dar a fost asasinat. Spiritul de independenta a scazut si otomanii au restabilit controlul asupra principatelor impunând restrictii politice severe.
În timpul secolului al XVIII-lea principatele danubiene au fost teatrul unor razboaie austro-ruso-turce si abia în 1859 s-a realizat unirea principatelor prin alegerea colonelului Ioan Cuza ca principe al Moldovei si al Tarii Românesti si noul stat a fost numit România (1866).
Cuza a lansat o mare actiune de reforma: a secularizat bunurile manastiresti, a introdus codul civil francez, a promulgat un nou cod penal, a instituit învatamântul public gratuit si obligatoriu, a fondat Universitatea din Bucuresti, a trecut la reorganizarea armatei.
I-a urmat principele Carol de Hohenzollern care a dat României o constitutie liberala, avansata, dupa modelul constitutiei Belgiei.
Carol a intrat în razboiul ruso-turc din 1877-1878 ca aliat al Rusiei si a proclamat independenta completa a României, recunoscuta de Congresul de la Berlin din 1878, care însa a impus reanexarea Basarabiei la imperiul tarist.
Principele Carol a fost încoronat rege în 1881.
La începutul Primului Razboi Mondial, Carol a declarat neutralitatea României, dar, dupa doi ani, România a trecut în tabara Aliantei (17 august 1916) si a declarat razboi Austro-Ungariei. Dupa tratatul semnat la Paris la 28 octombrie 1920 ia nastere „România cea Mare”, cu o suprafata de 205.000 km2 (fata de 175.000 în 1914) si cu o populatie de 18.000.000 de locuitori (fata de 7.500.000 în 1914).
În 1918 a fost introdus sufragiul universal masculin. În 1921 a fost realizata reforma agrara: 6.000.000 hectare de teren au fost date în proprietatea a 1.400.000 de tarani. În martie 1923 a fost promulgata o noua constitutie. În 1927, dupa moartea lui Ferdinand I, tronul a revenit nepotului sau, Mihai (1927-1930) dupa ce, în decembrie 1925, principele mostenitor Carol fusese constrâns sa renunte la succesiune si sa abandoneze tara.
Principele Carol, sustinut si de armata, s-a întors la Bucuresti în 1930 si parlamentul l-a proclamat rege cu numele de Carol al II-lea.
Noul rege a impus un regim fascist, a instaurat propria dictatura personala, dizolvând partidele si promulgând o noua constitutie de inspiratie totalitara (27 februarie 1928).
Dupa izbucnirea Celui De-al Doilea Razboi Mondial, România s-a proclamat neutra (6 septembrie 1939), dar la 26 iunie 1940 un ultimatum sovietic a constrâns guvernul român sa cedeze Basarabia si Bucovina de Nord.
Dupa arbitratul de la Viena (30 august 1940), Germania hitlerista si Italia fascista au semnat trecerea nordului Transilvaniei la Ungaria.
La 7 septembrie, prin acordul de la Craiova, România a fost nevoita sa cedeze Bulgariei partea de sud a Dobrogei.
Armata germana a ocupat România ale carei conducte de petrol erau cruciale pentru aprovizionarea cu energie.
Criza politica determinata de dezmembrarea tarii a pus capat regimului lui Carol al II-lea, care a fost constrâns sa abdice în favoarea fiului sau Mihai.
La 14 septembrie 1940 România a fost proclamata „Stat national-legionar”, sub conducerea maresalului Antonescu.
Dupa aderarea la pactul tripartit (noiembrie 1940), România a participat la agresiunea germana împotriva Uniunii Sovietice, recucerind teritoriile care i-au fost smulse în iunie 1940 si anexând chiar si Odesa.
La 23 august 1944, regele Mihai, printr-o lovitura de stat, a rasturnat guvernul maresalului Antonescu, în timp ce trupele sovietice marsaluiau deja pe teritoriul român. La 12 septembrie Uniunea Sovietica a semnat la Moscova un armistitiu cu România. Dupa încheierea celei de-a doua conflagratii mondiale, România, de acum gravitând în orbita sovietica, a vazut instaurarea treptata a unui regim comunist. La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost constrâns sa abdice si în aceeasi zi a fost proclamata Republica Populara Româna.
Prin tratatul de pace (10 februarie 1947), tara a obtinut definitiv nordul Transilvaniei, dar a fost constrânsa sa recunoasca cedarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord în favoarea Uniunii Sovietice si a sudului Dobrogei în favoarea Bulgariei.
La 13 aprilie 1948 a fost adoptata o noua constitutie dupa modelul celei sovietice. În 1949 România a intrat în CAER.
Ceausescu, Maurer si Stoica au actionat ca o conducere colectiva, dar Ceausescu, figura decisiv dominanta, a devenit presedinte în 1967.
Desi tara a fost clar în orbita comunista, încerca sa-si mentina o anumita independenta, instaurând raporturi si acorduri cu tarile occidentale.
România a intrat în Fondul Monetar International si în Banca Mondiala în 1972, iar în 1976 a fost primul stat dintre tarile Europei de Est care a semnat un pact cu Comunitatea Economica Europeana. Pagube enorme au fost cauzate de inundatiile din 1970 si din 1975, precum si la cutremurul din 1977. În 1988 a sporit resentimentul popular fata de conducerea comunista, care a anuntat un program de redresare.
În decembrie 1989, Ceausescu a suprimat cu brutalitatea demonstratia antiguvernamentala de la Timisoara, dar armata s-a revoltat împotriva sa si a fost constrâns sa paraseasca Bucurestiul la 22 decembrie 1989. La 25 decembrie a fost judecat si executat.
Sursa: Site-ul Caritas